Industria din care face parte trăiește, în bună măsură, din a-ți spune că îți mai lipsește ceva. Încă un curs, încă o soluție, încă un specialist. Giulia spune exact opusul, deși ar avea tot interesul să nu o facă.
Nu crede că oamenii sunt fundamental greșiți sau că trebuie reparați. Crede că au pierdut contactul cu propriile resurse. Iar felul în care formulează asta e greu de uitat: o societate formată din oameni care se cred permanent insuficienți va căuta permanent salvatori.
Poate de aceea nici nu promite transformări rapide. A trecut ea însăși prin destul ca să știe cât durează: douăzeci de ani de carieră medicală lăsați în urmă, o săritură cu parașuta, o lună singură în India și propria terapie, unde a învățat ce înseamnă să nu mai trebuiască să fii altcineva.
Am citit sute de povești. A Giuliei ne-a rămas prin felul în care își definește munca: nu că ajunge să schimbe viața oamenilor, ci că are privilegiul de a fi prezentă atunci când ei încep să și-o schimbe singuri.
Din procesul de selecție al Volumului 1

